Echipa noastră

Alcătuim o echipă dinamică, în continuă adaptare la cerințele pieței și la nevoile "consumatorilor" de servicii juridice și financiar-contabile, fiind orientați spre îndeplinirea eficientă și cu profesionalism a responsabilităților asumate față de clienții noștri.

Colaborarea între membrii echipei noastre, precum și colaborarea acestora cu parteneri externi (cum ar fi evaluatori, traducători, etc.) garantează clienților noștri accesul la servicii integrate în domenii juridice și economice.

Membrii echipei noastre au abilităţi de comunicare şi scriere în limbile engleză, germană, maghiară și italiană, fapt ce facilitează stabilirea şi dezvoltarea de relaţii în cadrul mediului de afaceri naţional şi internaţional.

Soluționarea diverselor spețe de natură juridică și economică ne-a permis să adoptăm un stil nostru de muncă eficient, flexibil, modern şi prompt. Acest fapt este dovedit, printre altele, de receptivitatea deosebită manifestată de clienţii noștri față de serviciile prestate, precum și de rezultatele pozitive profilate în timp.

Dr. Raul - Felix HODOȘ
• Doctor în drept al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu teza "Plata electronică" (2014)
• Avocat din anul 1999, asociat coordonator al Societății "Hodoș Deac și Asociații"
• Practician în insolvență din anul 2009, asociat coordonator al Societății "Hodoș Business Recovery"
• Lector universitar la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" (UMFST) din Tîrgu Mureș, coordonator al Centrului de Cercetări Aplicative în Drept și Afaceri (CECADA)
• Conciliator SAL-Fin (Autoritatea de Supraveghere Financiară
• Lector la Institul de Studii Financiare,București
• Mediator și arbitru pe lista Centrului de Arbitraj și Mediere în Asigurări (ACAMA) și a Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Mureș
• Președinte al Societății Române de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private (SOROCAPP) și al Asociației Transilvane pentru Cultură (ATC)
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de interes: drept comercial; drept financiar; dreptul noilor tehnologii;protectia datelor cu caracter personal;insolvență

Cristina Paula DEAC
• Avocat din anul 2009, asociat coordonator al Societății "Hodoș Deac și Asociații"
• Absolventă a programului de Master Internațional - English Business - University of Nevada Reno
• Licențiată în Știinţe Juridice, Specializarea Drept, Facultatea de Drept, Universitatea Bogdan Vodă, Cluj Napoca
• Licenţiată în Inginerie Silvică, Facultatea de Silvicultură, în cadrul Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj Napoca.
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: drept civil; drept penal; drept comercial; insolvență; dreptul familiei

András FOGOLYAN
• Avocat din anul 2002
• Licențiat în Drept, Universitatea Ecologică "Dimitrie Cantemir" din Tîrgu Mureș
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: drept civil; dreptul familiei; drept comercial; dreptul penal

Alexandra-Codruța RÎTEA
• Expert contabil junior în cadrul CECCAR - Filiala Mureș din anul 2018
• Practician în insolvență din 2019
• Licențiată în domeniul Contabilitate și Informatică de Gestiune, Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș
• Absolventă a Masteratului Contabilitate și Audit, Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureș
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: Fiscalitate; audit financiar; IFRS; insolvență

Corina-Loredana MAFTEI
• Economist
• Licențiată în Management, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: contabilitate; managementul muncii; managementul calității; managementul resurselor umane


Daniela MICU
• Practician în insolvență din anul 2017
• Licențiată în Drept,  a Universității Petru Maior din Tîrgu Mureș
• Licențiată în Administrație publică, absolventă a Universității Petru Maior
• Absolventă a Masteratului Managementul Administrației Publice și Carierei Publice, Universitatea Petru Maior
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: drept comercial; insolvență; achiziții publice

Marius SESCU
• Practician în insolvență din anul 2017
• Mediator din anul 2013
• Licențiat în Inginerie, Universitatea Politehnică Bucuresti
• Licențiat în Management și administrarea afacerilor, Universitatea Financiar - Bancară
• Licențiat în Științe Juridice, Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș - Bolyai, Cluj-Napoca
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: insolvență; mediere; dreptul civil; dreptul penal

Colaboratori

Camelia Melita MOGA
• Expert contabil înscris în Tabloul CECCAR - Filiala Cluj din anul 1999
• Absolventă a Masteratului Contabilitate și Audit, Convergență contabilă a Universității Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
• Licențiată în Finanțe și Contabilitate a Universității Babeș – Bolyai, Cluj – Napoca
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: Fiscalitate; Audit financiar; IFRS

Silviu-Nicolae PREDESCU
• Avocat din anul 2002, titular al Cabinetului individual de avocat Silviu Nicolae Predescu
• Practician în insolvenţã din anul 2012, coordonator al societății Hodoș Business Recovery - Filiala București
• Absolvent al programului de masterat Drept penal al afacerilor din cadrul Universitãţii Babeş Bolyai - Facultatea de Drept
• Licenţiat în Științe Juridice al Universităţii "Babeş Bolyai" - Facultatea de Drept
• E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: drept comercial; drept civil

Radu Dorin DUMITRIU
• General manager, 3rdgen Solutions SRL, București 
• Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnice, București
• E-mail: rAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
• Domenii de expertiză: informatică economică; protecția datelor cu caracter personal


Hodoș Deac & Asociații

București, Strada Virgil Pleșoianu nr. 52 A, Sector 1
Tîrgu Mureș, Strada Mihail Kogălniceanu nr. 5, Județul Mureș
E-mail: office@hodos.eu
Telefon: 0365 / 131 123
Fax: 0372 / 870 403

HBR Financial Services

Tîrgu Mureș, Str. Târgului nr. 15, Județul Mureș
Turda, Strada Republicii nr. 34, ap.15 / 2, Județul Cluj
E-mail: hbr.fin.serv@gmail.com
Telefon: 0365 / 131 123

Hodoș Business Recovery

Tîrgu Mureș, Strada Târgului nr. 15, Județul Mureș București, Strada Virgil Pleșoianu nr. 52 A, Sector 1
E-mail: hbr@hodos.eu
Telefon: 0365 / 131 123
Fax: 0372 / 870 403

DPO EXPERT SOLUTIONS

București, Str. Virgil Pleșoianu nr. 52A, sector 1
E-mail: dpo@hodos.eu
Telefon: 0365 / 131 124

Blue Greener Services

Str. Târgului nr. 15, Târgu Mureș, jud. Mureș
Telefon: 0365 / 131 124

Art Enterprises

Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5, Târgu Mureș, jud. Mureș
Telefon: 0365 / 131 123

Site-ul www.hodos.eu foloseste cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptare a politicii de utilizare a cookies...